Moda in imbracaminte reprezinta nu in ultimul rand grija pentru corectitudinea hainelor, a gustului, a atitudinii. Moda este o "tinuta”, este un "stil”. "La om totul trebuie sa fie frumos: si fata, si imbracamintea si gandul si sufletul” . Moda este si ea o arta, la fel ca pictura, muzica, literatura; ea imbina traditia cu inovatia, clasicismul cu modernismul, ceea ce am mostenit de la inaintasi cu ceea ce modelam in contemporaneitate.
Nu dorim prin acest articol sa ne erijam in modelatori ci doar incercam sa subliniem cateva generalitati. Balzac care a scris multe pagini despre moda, spunea: "Bruta se acopera, bogatul sau prostul se impodobesc, iar omul elegant se imbraca”. Despre acesta din urma incercam sa discutam.
Intr-o gandire mai optimista trebuie sa aratam ca schimbarea si variatia reprezinta necesitati ale cugetului omenesc; moda poate constitui simbolul pasiunii, al luptei si al activitatii creatoare, al tensiunilor si al dorintelor de reintinerire, "expresie a neastamparatului spirit novator, stimulator si orientator al elanului vital al omului”.
A te imbraca cu gust ramane in continuare o problema de gust , dar de "bun-gust”; gustul devenit "bun-gust” nu mai este chiar subiectiv si, asociat cu bunul simt, se include in sferele politetii.
Ne imbracam pentru noi si pentru ceilalti; nici modestie, nici extravaganta, nici ca ieri, nici ca maine, ca astazi! Casele de moda contemporane acorda tot mai mult fiecaruia dreptul de a-si exprima personalitatea. Lupta actuala in moda se da pentru adecvare, pentru sinceritate. Se preconizeaza o moda degajata, lipsita de rigiditate, o moda evoluata, fiecare ins fiind creatorul propriei sale tinute, invatand sa discearna ceea ce i se potriveste, mai ales atunci cand are format bunul-gust. Sa se stie insa ca vesmintele de papagal, ornamentate cu tot felul de "globuri, visine cu rom si penaj tipator” nu merg nici de revelion, nici de 1 martie, nici pe litoral si nici peste hotare. Hainele tipatoare tradeaza lipsa bunului gust.
Moda are logica si un echilibru al ei. Poate chiar si eleganta. Moda reprezinta o necesitate, eleganta un rafinament, moda inseamna "ce se poarta”, eleganta "cum se poarta”. Cu bunul simt te nasti, buna-cuviinta ti-o dau parintii, tinuta si eleganta ti le cultivi. Expresie a unei anumite delicateti sufletesti, a unui fel de a te misca, de a vorbi, de a te imbraca si de a comunica, tinuta noastra, in toate imprejurarile, face trecerea de la utilitate la eleganta. Daca moda e capricioasa si frumusetea trecatoare, eleganta poate fi statornica si poate sa ne insoteasca toata viata. O femeie inteligenta stie sa se imbrace, dupa posibilitati, conform siluetei, varstei si ocaziilor, filtrand si alegand cu discernamant ceea ce i se potriveste, ceea ce-i da farmec, ceea ce ii intregeste personalitatea, ceea ce realizeaza echilibrul si armonia elegantei. Farmecul si eleganta sunt deasupra modei.
Pentru tineret, regulile vestimentare sunt ceva mai ingaduitoare. Tineretea este exuberanta, este sete de actiune, cu fireasca ei framantare. O anumita nota de veselie, de miscare, de nonconformism si poate chiar o anume neglijenta vestimentara pot face parte din eleganta tineretului, bineinteles in limitele bunului-simt.
Diversitatea modelelor oferite de creatorii de moda da posibilitatea alegerii, in functie de varsta si preferinta, a modelului care "da viata anilor” si "nu adauga ani vietii”. Fiecare trebuie sa fie "arbitrul gusturilor sale”, sa stie ce-l avantajeaza; vestimentatia "se apropie” de corp, redescoperindu-l, accentuand talia, soldurile, decolteul, intr-un cuvant "feminitatea”. Atragem totusi atentia ca, socotind in perspectiva, bunele maniere nu se lasa usor puse la cos; va invinge in cele din urma permanenta dorinta de reintoarcere la simplitate care face loc si tandretii si voluptatii...
Frumusetea nu se cumpara, nu se negociaza: pur si simplu o ai sau nu. Orice incercare de a o imita incepe sa semene cu o simpla caricatura pe care o aduci propriului tau chip. A-ti modifica chipul incepe sa semene cu acel bal mascat la care iti pui o masca de circumstanta, cu care iesi in lume fara a fi tu insuti, fara a vrea sa fii tu insuti. Caci a te ascunde in spatele unei masti asezate dimineata de dimineata pe chipul tau, obligatoriu te va invata sa folosesti si acea dubla personalitate care caracterizeaza pe prea multi dintre noi. Fardul este un nou chip cu care vrei sa te prezinti in fata lumii; este o incercare de a fi „altfel”, de a schimba raportul tau cu ceilalti. Adica o stare de minciuna…
Mereu cautam sa placem celorlalti, mereu simtim nevoia sa iesim in evidenta. Nu are importanta cu ce risc. Trebuie ca mereu sa vedem ochii celorlalti atintiti asupra noastra, sa ne vedem mereu poftiti si invidiati chiar de ceilalti. Nu mai avem puterea sa ne cautam si sa ne judecam fiecare pe sine insusi, ci ochiul celuilalt a devenit masura vietii mele. Acelasi etalon josnic al celor multi, care obliga la o anumita talie, la o anumita inaltime, la o anumita lipsa a hainelor, care sa ascunda mai mult decat minimul necesar bunului simt. Poate ca nici macar atat.
De cum face primii pasi in viata, omul trebuie sa imite. Incepe cu papusa Barbie, care, pe an ce trece, este tot mai dezbracata si tot mai senzuala. Deci, primul etalon, primul model pentru fete; cat despre baieti, ei sunt ajutati sa isi dezvolte gustul pentru placere, pentru fetite cu fitze! Si nefericita sa fie fetita care are „blestemul” de a fi un pic mai plina, un pic mai bine facuta. Dar calvarul ei abia a inceput!
Cataloage tot mai pretentioase o invata cum sa se imbrace pentru a fi, de fapt, tot mai dezbracata. O invata ca haina nu trebuie sa ne faca, in ultima instanta, mai frumosi, ci trebuie sa „strige” dupa privirile celorlalti. Ceea ce trebuie sa se vada este corpul, trupul omenesc, care are enorma nevoie de placere. Iar haina este un adjuvant, un ajutor nepretuit. „Turma” impune copiilor nostri niste reguli prin tot felul de cataloage de moda; iar ei se supun mai mult inconstient, fiind chiar fericiti sa li se dicteze cum sa se imbrace… pentru a fi pe gustul lumii.
Vara este anotimpul in care moda scoate „carnea” pe piata; fiecare scoate la „taraba” ceea ce are mai bun. insa cine refuza acest joc risca sa fie scos din catalogul placerilor acestei lumi.
Am devenit nu oameni frumosi, ci picioare frumoase, sexy, care iti taie respiratia si demnitatea. Am devenit abdomene umblatoare, talii cu miscari provocatoare, care pur si simplu cheama pe cei doritori la placere. De mult timp fetele noastre au uitat ca ceea ce are omul unic si de neinlocuit este chipul si nicidecum picioarele. Am uitat sa privim ochii celuilalt si sa vedem chipul lui Dumnezeu in fiecare dintre noi. Dar vedem un chip care spune tot, un chip cu niste ochi din care de multa vreme a disparut Lumina lui Dumnezeu. Din nefericire ne-a intrat in reflex sa privim pe celalalt incepand cu mijlocul lui, cu talia lui.
Daca o fata a picat acest examen, nu mai are nicio sansa in randul prea modernei noastre lumi. Ne dezbracam inainte de a fi „nevoie” sa fim dezbracati. Ne aruncam inconstienti in valtoarea unor patimi rusinoase, fara a calcula consecintele acestui fapt. Ne lasam pradati de privirile celorlalti, fara a gandi ca pacatul incepe mai intai de toate cu gandul, este facut mai intai de toate in inima. Nu intelegem ca majoritatea zdrobitoare a celorlalti nu va putea sa vada eul nostru, ceea ce suntem noi de fapt, privind goliciunea noastra, ci ne va transforma in simple obiecte de placere, in „actori” ale visurilor si ale imaginatiei lor bolnave, murdare si obscene.
Dar, din pacate, majoritatea tinerelor asta doresc de fapt. Isi doresc sa fie dorite.
In acest caz nu mai putem vorbi nici macar de acea superioritate pe care ar mai avea-o omul in fata unui animal. Atata timp cat iti transformi trupul in „poligon de tragere” prin patimi de tot felul, nu va trebui sa astepti decat clipa mortii. O clipa in care acest trup va sfarsi in mod jalnic, deplorabil, intr-o frumusete apreciata doar de viermi si de un pamant care ne niveleaza pe toti, fara diferentiere.
Apoi iti voi spune in mod direct ca machiajul este o revolta la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, il mai accepti ca pe Creatorul vietii tale. Nu iti place chipul pe care ti l-a daruit; consideri ca stii ceva mai mult decat El si incepi sa retusezi. Dar in mod artificial, caci omul nu poate schimba in mod natural creatia lui Dumnezeu. Si o donare o face tot din ceea ce exista deja, dintr-un dat pe care oricum nu si-l poate explica.
Maicii Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc. Daca sufletul tau nu este curat si frumos, atunci, oricat ai incerca, nici trupul tau nu va fi frumos. Cel mult va fi atractiv, sexy, dorit de cei ce nu mai vad decat trupuri si nu mai doresc decat trupuri. Ma gandesc si la un exemplu strict omenesc: actritele anilor ‘40 aveau ceva aparte, care lipseste celor de azi… Aveau o frumusete aparte, o lumina in toata fiinta lor. Fara a se dezgoli si fara a provoca, iti „furau” atentia si simteai ca intr-adevar sunt deosebite.
Acest „ceva” lipseste astazi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot! Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasa de lumina ochilor ei, de frumusetea chipului, ci dorim orbeste doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care in zadar va incerca sa umple goliciunea trupului si a sufletului nostru. Dar ce facem daca femeia vrea ca toate acestea sa se intample? Ce facem daca ea isi doreste sa fie redusa la abjectul stadiu animalic? Ce facem daca pana si machiajul „netezeste” acest drum al atragerii barbatului in cursa mizera in care el sa doreasca trupul ei?
Sa ne gandim iar la Maica Domnului… imi vei replica ca altele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de „momeala” publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-i darui tuturor, oriunde si oricand.
Un mare sfant egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enorma ispita. In adolescenta lui, pe cand inca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreuna la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsta inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau.
Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte in inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraseasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.
Tu de cate ori te-ai pus in rolul acelei fete nepasatoare sau te-ai gandit la urmarile unei simple fapte tineresti? De cate ori nu ai iesit pe strada sau aiurea mai mult dezbracata decat imbracata, poate chiar dorindu-ti sa atragi cat mai multe priviri si sa fii „mangaiata” de cat mai multi reprezentanti ai sexului opus? Nu te-ai gandit nicio clipa ca exista si un desfrau al imaginatiei, poate la fel de murdar ca si cel trupesc? De cate ori nu ne expunem desfraului intelectual si moral al celorlalti, al privitorilor, al unor oameni pe care oricum nu-i cunoastem? Iti reamintesc ca Hristos a stat gol pe Cruce, dar nu putem sa-L reprezentam asa pentru ca mintea si inima fiecaruia dintre noi sunt prea imbolnavite de pacat, prea mult obisnuite cu dezgolirea celuilalt, cu folosirea celuilalt pentru placerea proprie.
Ochii nostri au uitat sa priveasca ca si ochii unui copil: acesta va umbla gol fara nicio problema si nu-si va imagina nimic pacatos in sufletul lui ce sta mereu asezat in bratele unui inger.
Daca inima ta este curata, atunci si imbracamintea ta va fi demna, netransformandu-se intr-un obiect al patimilor acestei lumi.
